Nu mai daţi vina pe clienţi!

Oana Olaru-Zăinescu (Art Director la Imagistica) a publicat ieri un articol pe blog şi o mini-campanie cu titlul “Spune nu prostituţiei în design!”

Articol original

Articolul e adresat clienţilor când ar trebui să-i trezească la realitate pe oamenii din agenţii.

Bazele colaborării dintre expert şi client

Trăim în capitalism, supravieţuieşte cel mai competitiv DAR cât timp singurul criteriu în alegerea unui designer (şi de acum încolo prin designer întelegem atât freelanceri cât şi agenţii) este cel financiar, numai în jos putem să mergem.

Preţul mai mic nu poate şi nu trebuie să fie atuu-ul principal al unui profesionist. E ok să alegi preţul cel mai mic când nivelul serviciilor e acelaşi. E nociv pe termen mediu / lung să alegi preţul mai mic, fără să te uiti la nivelul serviciilor pe care le contractezi.

Acum o să mă întrebaţi: “Bine că eşti tu deştept, de unde să ştie clientul care servicii sunt mai bune? Tot design vând toţi!”. Corect, aici intră în discuţie felul în care ne prezentăm valorile, ca industrie. Cât timp mediocritatea o să fie premiată pe la tot felul de festivaluri, n-avem nici o şansă. Apropo, nu există în România un premiu relevant pentru design. Un festival / competiţie care să premieze designul de calitate, cu juriu competent, participarea celor care fac treabă bună şi aşa mai departe.

Dar ca să revin la subiect…

Agenţia

Agenţiile trebuie să facă profit pentru a supravieţui. Adică, să incaseze mai mult decât plătesc salarii & alte cheltuieli. La noi s-a ales soluţia cea mai ieftină şi eficientă pe termen scurt.

E destul de uşor să angajezi nişte juniori, să-i plăteşti prost, să nu investeşti în dezvoltarea lor profesională pentru că oricum pleacă la prima ofertă financiară mai mare şi să câştigi pitch-uri pe bandă rulantă oferind preţul cel mai mic. Cu oamenii ăştia plătiţi prost, produci lucrari proaste pe care le vinzi ieftin, la kilogram unor clienţi nemulţumiţi. Îţi merge o vreme dar într-un final clienţii buni nu se mai întorc la tine şi ajungi să lucrezi doar cu oameni care au acelaşi mindset dăunător.

Accounţii prost pregătiţi să facă faţă profesional mediului în care lucrează se bazează pe pupat în fund clientul. Îşi imaginează că binele clientului înseamnă să-i dai întotdeauna dreptate, indiferent ce spune. Se dau estimări nerealiste şi se depăşesc deadline-uri. Oamenii care ar trebui să stea ca filtru între designer şi client nu-şi fac treaba.

Designerul

Nu avem şcoală de design în România. Am terminat o facultate de arte cu specializarea “Design Multimedia” şi nu pot decât să mă felicit pentru că nu m-am bazat pe ce aş putea să învăţ la facultate. Nu spun că nu-i important să faci o facultate de profil, e absolut necesar pentru că-ţi permite să te concentrezi 100% pe design, nu-ţi distrage atenţia cu tot felul de ASE-uri.

Designerul român nu are curaj sau nu ştie să protesteze argumentat când i se cere să facă logo-ul mai mare şi background-ul violet. E obişnuit să execute ce i se spune fără să gândească ori asta e cea mai mare greşeală posibilă. Nu suntem văzuţi ca experţi ci mai degrabă ca nişte artişti aiuriţi care desenază toată ziua şi seara îşi tocesc converşii prin cluburi underground.

Clientul

Spre deosebire de alte societăţi moderne, în România nu se insistă pe valoarea adăugată unui produs de design şi servicii. Suntem, în esenţă, producători cu costuri mici şi consumatori de produse ieftine. Clienţii de azi au fost învăţaţi că industrializarea e cheia succesului în timp ce în alte ţări care nu se bazau aşa de mult pe producţia proprie, s-a insistat mai mult pe valoarea adăugată de design.

Clientul s-a ars cu agenţii care ofereau preţuri mici şi servicii de rahat şi acum îi bagă pe toţi în aceeaşi oală. Crede că el ştie mai bine, din moment ce experţii pe care i-a angajat pentru un serviciu au dat chix.

Clientul e la fel de mult victimă a sistemului actual ca orice designer / agenţie. Poate mai mult.

Concluzie?

Morala poveştii e că ar trebui să nu mai dăm vina pe client pentru că noi, ca industrie, l-am adus în starea în care este acum. Ar trebui să ne facem treaba responsabil pentru că doar aşa putem să arătăm că suntem cu adevărat experţi în profesia noastră, nu împingători de pixeli.

Etichetat , , , , , | 13 Comentarii

Rable de oameni în rable de maşini

Postul ăsta l-am scris acum câteva luni dar nu l-am publicat până acum pentru că-mi trecuse oarecum “furia” momentului. Având în vedere ce se întâmplă zilele astea în România, mi se pare din nou relevant.

Românii vor o viaţă mai bună, democraţie dar nu mai vor să depună eforturi prea mari pentru asta.

Românii o duc aşa cum merită.

România ar trebui să intre în programul “Rabla pentru oameni”. În orice colţ din ţara asta găseşti deranjant de multe suflete stricate şi contagioase. Rablele sunt gălăgioase şi toxice, poluează aerul pe care îl respirăm toţi, ne incomodează şi de strică mojo-ul. Când rablele sunt majoritare, avem o problemă.

Problema ţării noastre nu-s cei de la putere, să ne amintim totuşi că şi ei sunt aleşi dintre români, nu sunt vreo naţie străină coruptă şi murdară care vrea să ne fure tot. Reprezintă masele şi o fac aşa cum li se permite. E uşor să dăm vina pe ei, ne simţim mai bine ştiind că nu-i din cauza noastră…

  • Românul care aruncă doza de bere pe geamul maşinii în rezervaţia naturală merită să fie reprezentat de unul care fură mii de hectare de pădure.
  • Românul care chicoteşte şi se bucură când vecinului i se întâmplă ceva rău merită să fie reprezentat de acelaşi tip de nesimţit nepăsător.
  • Românul care ascultă manele cu boxele pe geam la 2 noaptea merită să fie reprezentat de politicieni cu un stil de viaţă opulent.
  • Românul care iţi cere 10 lei ca să-ţi răspundă la “Cum ajung pe Lipscani?” (true story…) merită să plătească şpagă pentru lucruri banale.
  • Românul care nu-şi respectă vecinul de bloc, coadă, birou, trotuar, carosabil merită tot ce i se întâmplă.

Credeţi că o naţie de oameni drepţi ar putea fi condusă de o mână de corupţi?

Îndrăznesc să cred că ăştia sunt marea majoritate, ei votează petru că sunt creduli şi ieftini în timp ce noi nu votăm pentru că oricum nu contează, suntem prea puţini. Ne văităm că-i plin de cocalari şi nesimţiţi pe bloguri şi pe Twitter în timp ce milioane de români cu drept de vot urmăresc live cu sufletul la gură şi unghia în gât nunta nu-ştiu-cui la OTV pe LCD-ul luat în 48 de rate.

Nu vă mai amăgiţi că românii ca naţie şi gândire colectivă au vreo şansă să se schimbe în timpul vieţii noastre, poate în câteva generaţii, cu mult noroc sau fortaţi, o să învăţăm ce e ăla respectul şi binele comun.

Nu mă întelegeţi greşit, iubesc ţara asta pentru că-i a mea dar pentru nimic altceva. Oricât de mult aş încerca să găsesc motive pentru rămânerea în ţară, ăsta e singurul.

Nu există soluţii la nivel mare, fiecare trebuie să-şi vadă de treaba lui, să reuşească să inspire prin puterea exemplului cât de mult poate şi în câteva generaţii… poate poate.

Până atunci, rămâne cum a zis George Carlin:

I sincerely believe that if you think there’s a solution, you’re part of the problem. My motto: Fuck Hope!

Etichetat , | 11 Comentarii

Două mii unşpe, primul an #SuperOkay

Am început anul cu un două idei simple: vreau să lucrez doar pe proiecte faine şi să-mi public portofoliul.

Am zis să pun un articol cât se poate de transparent şi sincer în care să zic cum a fost anul ăsta. Aşa că…

Victorie!

SuperOkay e online din mai şi merge bine, proiectele de anul asta au fost 90% foarte faine.

Pentru asta le mulţumesc clienţilor şi agenţiilor cu care am lucrat:

AdDaddies & Ivory Office, PlayTheBalls, cognitiveSEO, Visualis (Accent Travel & Events), PTR Romania, DailyWP, eightytwenty (Toyota Ireland, Jameson, Bank of Ireland), HappyDigital (OMV, RoNewMedia, Aqua Carpatica), Vitrina Advertising (RHRN, ARAS), American Experience (Transylvania Adventures), Shea Dresses, Travel Planner, Culinario, Simply Social, Gasthof-Tirol + câţiva sub NDA cu care n-am voie să mă laud deocamdată.

Ne-am înteles bine, în general, am mai făcut şi greşeli care sper că vor fi mai puţine în 2012. Cu cognitiveSEO şi Travel Planner colaborarea s-a încheiat prematur iar cu Happy Digital s-au întâmplat nişte lucruri mai puţin frumoase pe la sfârşitul verii.

A fost un an bun?

Răspunsul scurt: Da!

Răspunsul lung:

  • Da, am putut să lucrez 2 luni din UK (mai şi noiembrie /decembrie), să dorm până la cât simţeam nevoia, să ies în mijlocul zilei la o plimbare prin Cluj sau Nottingham.
  • Da, am simţit că tot ce fac e pentru mine şi am control absolut asupra vieţii mele.
  • Da, financiar, am avut o creştere de 50% faţă de 2010. Nu-i spectaculoasă dar cred că primul an pe cont propriu e o luptă pentru supravieţuire, mai ales când pleci la drum de pe minus :)

Cum am făcut rost de clienţi şi proiecte?

  1. Norocul vechimii. Nu-s de ieri în domeniu deci lumea mai ştie de mine, chiar dacă în ultimii ani am stat cuminte şi n-am mai ieşit în “public” aşa de tare.
  2. Recomandări.
  3. Clienţi care s-au întors pentru alte proiecte
  4. Superokay.com / Dribbble / Behance / Portfolios.ro: De când am lansat site-ul în mai, fără să încerc să-l promovez cumva, propunerile de proiecte au curs. Doar formularul de contact a contribuit cu în jur de 30 de propuneri serioase. Dacă adaug Dribbble şi celelalte spaţii unde sunt prezent, ajung la vreo 50 de propuneri de colaborare venite din surse pasive.

De viitor.

Am ajuns la concluzia că anul ăsta de lucrat pe cont propriu mi-a cam omorât vaga viaţă socială pe care-o aveam. De ce? Lucrez foarte mult, dezorganizat şi de multe ori nefocusat, pe prea multe proiecte. Treaba iese bine în final dar nu e ok aşa.

Am pornit puţin greşit ca abordare. Nu vreau să-mi ocup toate cele 160 de ore / lună pe care le-aş fi lucrat într-un studio / agenţie. Vreau să am timp pentru proiecte personale, călătorit şi alte nebunii care într-un final s-ar reflecta şi în calitatea proiectelor printr-o minte mai odihnită şi limpede.

Aşadar, din ianuarie cresc fee-ul cu 75% pentru clienţii noi (legislaţie nouă la PFA-uri + alte motive). De la un anumit număr de ore contractate / lună în sus se mai aplică reduceri.

Nu vreau să lucrez pentru clienţi mai mult de 80-100 de ore pe lună. Restul timpului vreau să-l bag în experimente, proiecte personale şi relaxare. Aşa cred c-o să ajung să livrez chestii mai mişto, mai concentrat. Vreau să cresc SuperOkay în 2012, să mai iau lângă mine cel puţin un designer / frontend talentat şi pasionat de ceea ce face.

Sper să mai am clienţi din ianuarie încolo.

Etichetat , , , , , , | 4 Comentarii

Cam ăsta e online-ul românesc

Superficial, grăbit, neglijent, gândit pe termen scurt, în goană după bani uşori, fără pasiune. Ăsta-i online-ul românesc. De asta nu iese nimic remarcabil din nişte oameni extrem de talentaţi dar fără cultură antreprenorială sau vreun gram de respect pentru ceea ce fac.

Am primit solicitarea asta pe mailul SuperOkay miercuri. Nu e atât de relevantă agenţia implicată, se poate generaliza cazul la marea majoritate a agenţiilor româneşti.

Hai să analizăm puţin:

  • Nivelul de întelegere al online-ului în agenţii e în continuare jos de tot. Din motivul ăsta, project managerii şi oamenii din client service se gândesc să ceară estimări de preţ şi să impună deadline-uri fără a da detalii despre proiect. În stilul ăsta, deadline-urile nu se respectă, clienţii îţi fac o imagine proastă despre agenţii şi aşa mai departe.
  • “Simularea jpg” e cea mai mare porcărie preluată de agenţiile de publicitate online de la amicii din ATL. Mediul online e definit de interacţiune dar în cazul pitch-urilor, e greu să prezinţi aşa ceva când nu ai oameni care să înţeleagă ce vorbesc în faţa clientului. E mai simplu să arăţi 2 jpeg-uri făcute în ~6 ore de vreun “furnizor” plătit cu nasturi şi să zici “Şi la partea de online, aşa o să arate”. E mai uşor să tragi două simulări decât să gândeşti un flow.
  • Agenţiile nu dau două cepe degerate pe design şi designeri. Orice designer angajat sau din afară e doar un alt furnizor de servicii care poate fi schimbat în orice moment şi care nu adaugă cine ştie ce valoare proiectului, în afară de partea estetică.
  • Designerii ar trebui să fie recunoscători în cazul în care primesc o solicitare de proiect de la o agenţie cu renume din Bucureşti. Ar trebui să ne emoţionăm ca nişte puştoaice şi să acceptăm orice.
  • Evident, munca depusă de designeri e speculativă. “Dacă acceptă clientul, te plătesc”. Am mai scris despre asta aşa că nu insist. E o practică neproductivă. E mişto viaţa în agenţie, faci simulări bazate pe 2 paragrafe de mail în 60% din timp iar proiectele câştigate au un buget atât de mic încât de multe ori designul rămâne cel făcut pe genunchi în timpul pitch-ului. Vă mai miraţi că designerii buni nu mai vor să lucreze la voi?

De asta nu-mi place în 90% din cazuri să lucrez cu agenţii româneşti sau oameni din agenţiile româneşti. M-am ars de suficiente ori şi ştiu suficiente poveşti “de groază” încât să mă feresc de ei ca de ciuma bubonică.

Ca să închei totuşi pe-o notă mai optimistă: am lucrat şi cu oameni foarte inteligenţi şi care înţeleg ce e mediul ăsta şi cum trebuie tratat. Marea lor majoritate erau însă clienţi direcţi, nu agenţii.

Există studiouri de design mici şi medii care fac treabă foarte bună. Sunt agenţii care au evoluat mult în ultimii ani din punct de vedere al calităţii designului. Le doresc sincer să supravieţuiască printre turmele de dobitoci.

Păcat.

PS: am primit şi răspuns la mailul în care-i explicam omului că munca speculativă e nesănătoasă şi condiţiile lui nu permit un proces de design sănătos:

Etichetat , , , | 8 Comentarii

Despre design şi munca speculativă

Din când în când se mai aprinde câte o petardă în damigeana cu gaz şi toată lumea îşi aduce aminte că nu-i bine să-ţi oferi serviciile gratis.

Avem 3 tabere în toată treaba asta:

  • Clienţii / beneficiarii:

    Valoarea adaugată de design unui produs / serviciu este subevaluată.

    Rămânem, parţial din vina noastră, la stadiul de zugravi cu ifose în ochii clienţilor. Respectul pentru design şi designeri e la pământ.

    Încerc să gândesc din perspectiva clientului şi înteleg de ce unii consideră un proiect de crowdsourcing în valoare de 500$ care generează 300 de opţiuni / direcţii de design mai eficient şi cu ROI mai mare decât unul de 5000$ care, după săptămâni / luni de lucru, generează 1-2 opţiuni.

    Oamenii ăştia gândesc superficial şi pe termen scurt iar la astfel de concursuri răspund designerii care gândesc la fel.

  • Designerii profesionişti

    Sunt cei mai activi împotriva muncii speculative. Au ajuns în punctul în care îşi permit să se gândescă la etica profesională. Nu au nevoie să alerge după limuzine ca avocaţii după ambulanţe. Au de regulă câţiva ani de experientă şi un portofoliu / nişte mărunţiş în cont. Au timp să-i blameze pe toţi cei care fac muncă speculativă şi au dreptate.

    E un concept care erodează profesia în sine, nu ne fură nouă clienţii direct din facturier

  • Aspiranţii / speculanţii

    Portretul unui participant la concurs de design e ceva de genul:

    Designer la început de drum, fără portofoliu, fără clienţi, fără bani. Nu ştie dacă face design doar pentru bani sau pentru că e un domeniu care-l atrage. Eventual, încearcă să mai facă nişte bani în afara jobului său prost plătit. Trebuie să încerce ceva ori să-şi găsească altă ocupaţie.

    “Dacă vrei portofoliu, fă proiecte personale, bagă-te într-un internship, sunt soluţii” o să spuneţi. Din păcate, nu întotdeauna aşa de simplu să stai cateva luni / ani să exersezi de dragul designului când ai facturi de plătit.

    Apoi, un segment periculos sunt cei care n-au nici cea mai vagă treabă cu profesia asta şi încearcă doar să facă nişte bani în plus, că doar tutoriale de Photoshop sunt destule pe torrenţi.

Ce ne facem?

Nimic, clienţii superficiali vor lucra cu designeri superficiali iar cei serioşi nu vor apela decât la profesionişti. În timp, cei din prima categorie care reuşesc să crească, vor intra în a doua, atât designeri cât şi clienţi. Echilibrul se stabileşte în timp, nu există soluţii imediate. Nu ne rămâne decât să cârâim în continuare pe unde putem despre asta.

Care e singurul dezavantaj?

Profesia de “designer” riscă un KO la capitolul imagine. Diferenţa dintre un designer profesionist şi un amator / speculant trebuie explicată mult şi bine. Da, e mai ieftin să lucrezi cu un amator dar *orice analogie din medicină / auto / construcţii vine aici*.

În cazul României, o să mă înjuraţi, dar SDPR-ul, într-o formă mai normală şi modernă, ar fi un organism vital pentru evoluţia acestei profesii şi prin ea, a întregii societăţi.

Urmează: De ce pitch-urile neplătite n-or să moară niciodată.

Later edit: Mi-am adus aminte de un caz similar din ograda noastră: concursul de design pentru blogul refresh.ro. Lucrurile s-au desfăşurat la fel, concursul a fost oprit. E important, dacă vreţi să vă faceţi o idee despre ce înteleg unii “jucători” din online-ul autohton din toata treaba asta cu designul, să citiţi comentariile de la articolele de acolo. Mişto, nu?

Etichetat , , | 15 Comentarii

Go big or go home!

2010 a fost de departe cel mai zbuciumat an pentru mine. Am schimbat tot şi l-am trăit mai intens decât credeam. Am ajuns la final să mă simt mai liber şi instabil ca niciodată. Zic instabil într-un sens cât se poate de bun. Asta m-a făcut în ultima vreme să-mi pun foarte serios o întrebare de motivaţional ieftin:

“Ce contează cu adevărat pentru mine?”


via we love typography

Contează lucrurile care mă fac să zâmbesc.

Ştiu c-o să zâmbesc tâmpit cu gura până la urechi dacă:

O să fac design aşa cum ştiu că trebuie făcut, orice ar implica asta.

O să mă implic mai mult în proiecte personale sau colective. Vreau să fiu workaholic!

O să lucrez doar cu oameni în care cred şi care cred în mine, pe proiecte faine.

O să revin la ritmul şi entuziasmul de acum câţiva ani şi-o s-o fac.

O să fac doar ce-mi place şi pe cuvântul meu că-s suficient de încăpăţânat şi inconştient încât să-mi iasă.

ps: da, am plecat de la Vitrina la sfârşitul lui noiembrie, detalii altundeva. Planurile sunt multe şi faine, ideea e că-mi place cum sună “Chief Executive Panda” ca job title. Deocamdată îmi regăsesc ritmul şi disciplina, un birou şi nişte oameni :)

Hai că se poate™

Etichetat , , , , , | 13 Comentarii

Sună telefoanele, ca dracii, scade productivitatea, cu sacii

Eu unul am o problemă cu telefoanele folosite pentru comunicare între două birouri / etaje alăturate în anul de graţie 2010.

Pornind de aici, descopăr deloc surprins că am o problemă cu orice fel de întreruperi care mă fac să ies din flow.

  • Nu-i ok ca telefonul să sune într-un birou de ~40 de ori pe zi, de fiecare dată cineva să-şi întrerupă lucrul şi să-şi piardă concentrarea pentru a răspunde vreunei solicitări care putea foarte bine să vină pe mail.
  • Chestiile vorbite la telefon se uită, nu te mira că peste 2 ore n-o să am nici cea mai vagă idee despre task-ul tău…
  • Stăm toată ziua în faţa calculatorului, suntem toţi online, de ce oare nu am profita de minunea asta tehnologică pentru a ne ajuta pe noi:
    • Avem e-mail, care e sfânt şi asincron, nu se pierde, nu se uită, nu te deranjează. E-mailul poţi să-l verifici la intervale regulate, să răspunzi când ai timp. Să ne întelegem, nu există urgenţe care să necesite telefon şi “vreau acum!”. Respect, zic.
    • Avem servicii de instant messaging care din nou nu te întrerup violent de la ceea ce faci. Dacă ai nevoie neapărat de-un schimb de replici rapid cu cineva, dă-i un mesaj pe Y!M
    • Yammer
    • Campfire

Dacă nu mă credeţi pe mine, luaţi de citiţi şi la 37signals

The way I see it, interruption is being mistaken for collaboration. The are drastically different things. Interruption is productivity’s biggest enemy.

Şi bonus:

4 Comentarii

Creativule care eşti tu creativ

Una din cele mai populare descrieri profesionale adoptate de designeri e ceva de genul “Salut, mă cheamă Gigi şi sunt creative designer”.

Gigi, prietene, hai să lămurim nişte chestii. Dacă ai simţit nevoia să-ţi treci creative în job title, se numeşte că esti foarte nesigur / cu sfânta muscă pe căciulă în legătura cu nivelul lucrărilor tale ori nu vrei să întelegi nişte termeni banali.

Cum poţi face design ne-creativ?, te pomeneşti că rezolvi probleme de comunicare vizuală lovindu-le cu prostie pură şi speri să se simtă şi să dispară. Nu, eşti creativ prin definiţie, eşti o combinaţie deosebită între inginer, copywriter, strategist şi artist. Sau am ajuns să ne lăudăm că suntem originali şi nu furăm? Nu-mi explic.

Stai liniştit, lumea ştie că eşti creativ de când ţi-ai luat Mac şi converşi, nu trebuie să-ţi treci chestia asta mare sub nume.

Altfel, “decât pace”!

Etichetat , | 9 Comentarii

UX-ul

face diferenţa intodeauna şi primează în faţa avantajelor tehnologice pentru că:

I’ve learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel
- Maya Angelou

Cum te simţi când foloseşti un iPhone 3G? Dar cel mai nou Nokia cu Symbian?

(via)

Etichetat , , | 1 Comentariu

Workshop VisualART

Astfel, desfasurandu-se intre 22 si 26 noiembrie, workshopurile vor aborda teme precum Print Design, Character Design & Portfolio Review, Illustration Techniques, Tehnici Creative de Manipulare a Imaginii, Interactive Design sau Concept frame in productia de film!

Workshopurile VA Challenge te pun fata in fata cu speakeri cu rezonanta in domeniu precum Eric Desideriu, Sorin Bechira, Radu Ceuca, Stefan Lucut, Ovidiu Hrin, Radu Popescu, Alex Negoita, Ioan Dumitrescu sau Alex Popescu si nu presupun nici o taxa de participare!

Detalii despre toate workshopurile găsiţi pe Blogul VisualART.

Al meu workshop o să fie vineri, 26 noiembirie, de la 11:00 la 13:00. O să aberăm împreună pe teme de design interactiv, să vedem cum se face treaba, cu tips & tricks, mici studii de caz şi lucruri spuse pe bune.

Hai!

Etichetat , , | 1 Comentariu