Postul ăsta l-am scris acum câteva luni dar nu l-am publicat până acum pentru că-mi trecuse oarecum “furia” momentului. Având în vedere ce se întâmplă zilele astea în România, mi se pare din nou relevant.
Românii vor o viaţă mai bună, democraţie dar nu mai vor să depună eforturi prea mari pentru asta.
Românii o duc aşa cum merită.
România ar trebui să intre în programul “Rabla pentru oameni”. În orice colţ din ţara asta găseşti deranjant de multe suflete stricate şi contagioase. Rablele sunt gălăgioase şi toxice, poluează aerul pe care îl respirăm toţi, ne incomodează şi de strică mojo-ul. Când rablele sunt majoritare, avem o problemă.
Problema ţării noastre nu-s cei de la putere, să ne amintim totuşi că şi ei sunt aleşi dintre români, nu sunt vreo naţie străină coruptă şi murdară care vrea să ne fure tot. Reprezintă masele şi o fac aşa cum li se permite. E uşor să dăm vina pe ei, ne simţim mai bine ştiind că nu-i din cauza noastră…
- Românul care aruncă doza de bere pe geamul maşinii în rezervaţia naturală merită să fie reprezentat de unul care fură mii de hectare de pădure.
- Românul care chicoteşte şi se bucură când vecinului i se întâmplă ceva rău merită să fie reprezentat de acelaşi tip de nesimţit nepăsător.
- Românul care ascultă manele cu boxele pe geam la 2 noaptea merită să fie reprezentat de politicieni cu un stil de viaţă opulent.
- Românul care iţi cere 10 lei ca să-ţi răspundă la “Cum ajung pe Lipscani?” (true story…) merită să plătească şpagă pentru lucruri banale.
- Românul care nu-şi respectă vecinul de bloc, coadă, birou, trotuar, carosabil merită tot ce i se întâmplă.
Credeţi că o naţie de oameni drepţi ar putea fi condusă de o mână de corupţi?
Îndrăznesc să cred că ăştia sunt marea majoritate, ei votează petru că sunt creduli şi ieftini în timp ce noi nu votăm pentru că oricum nu contează, suntem prea puţini. Ne văităm că-i plin de cocalari şi nesimţiţi pe bloguri şi pe Twitter în timp ce milioane de români cu drept de vot urmăresc live cu sufletul la gură şi unghia în gât nunta nu-ştiu-cui la OTV pe LCD-ul luat în 48 de rate.
Nu vă mai amăgiţi că românii ca naţie şi gândire colectivă au vreo şansă să se schimbe în timpul vieţii noastre, poate în câteva generaţii, cu mult noroc sau fortaţi, o să învăţăm ce e ăla respectul şi binele comun.
Nu mă întelegeţi greşit, iubesc ţara asta pentru că-i a mea dar pentru nimic altceva. Oricât de mult aş încerca să găsesc motive pentru rămânerea în ţară, ăsta e singurul.
Nu există soluţii la nivel mare, fiecare trebuie să-şi vadă de treaba lui, să reuşească să inspire prin puterea exemplului cât de mult poate şi în câteva generaţii… poate poate.
Până atunci, rămâne cum a zis George Carlin:
I sincerely believe that if you think there’s a solution, you’re part of the problem. My motto: Fuck Hope!
Nu mai daţi vina pe clienţi!
Oana Olaru-Zăinescu (Art Director la Imagistica) a publicat ieri un articol pe blog şi o mini-campanie cu titlul “Spune nu prostituţiei în design!”
Articol original
Articolul e adresat clienţilor când ar trebui să-i trezească la realitate pe oamenii din agenţii.
Bazele colaborării dintre expert şi client
Trăim în capitalism, supravieţuieşte cel mai competitiv DAR cât timp singurul criteriu în alegerea unui designer (şi de acum încolo prin designer întelegem atât freelanceri cât şi agenţii) este cel financiar, numai în jos putem să mergem.
Preţul mai mic nu poate şi nu trebuie să fie atuu-ul principal al unui profesionist. E ok să alegi preţul cel mai mic când nivelul serviciilor e acelaşi. E nociv pe termen mediu / lung să alegi preţul mai mic, fără să te uiti la nivelul serviciilor pe care le contractezi.
Acum o să mă întrebaţi: “Bine că eşti tu deştept, de unde să ştie clientul care servicii sunt mai bune? Tot design vând toţi!”. Corect, aici intră în discuţie felul în care ne prezentăm valorile, ca industrie. Cât timp mediocritatea o să fie premiată pe la tot felul de festivaluri, n-avem nici o şansă. Apropo, nu există în România un premiu relevant pentru design. Un festival / competiţie care să premieze designul de calitate, cu juriu competent, participarea celor care fac treabă bună şi aşa mai departe.
Dar ca să revin la subiect…
Agenţia
Agenţiile trebuie să facă profit pentru a supravieţui. Adică, să incaseze mai mult decât plătesc salarii & alte cheltuieli. La noi s-a ales soluţia cea mai ieftină şi eficientă pe termen scurt.
E destul de uşor să angajezi nişte juniori, să-i plăteşti prost, să nu investeşti în dezvoltarea lor profesională pentru că oricum pleacă la prima ofertă financiară mai mare şi să câştigi pitch-uri pe bandă rulantă oferind preţul cel mai mic. Cu oamenii ăştia plătiţi prost, produci lucrari proaste pe care le vinzi ieftin, la kilogram unor clienţi nemulţumiţi. Îţi merge o vreme dar într-un final clienţii buni nu se mai întorc la tine şi ajungi să lucrezi doar cu oameni care au acelaşi mindset dăunător.
Accounţii prost pregătiţi să facă faţă profesional mediului în care lucrează se bazează pe pupat în fund clientul. Îşi imaginează că binele clientului înseamnă să-i dai întotdeauna dreptate, indiferent ce spune. Se dau estimări nerealiste şi se depăşesc deadline-uri. Oamenii care ar trebui să stea ca filtru între designer şi client nu-şi fac treaba.
Designerul
Nu avem şcoală de design în România. Am terminat o facultate de arte cu specializarea “Design Multimedia” şi nu pot decât să mă felicit pentru că nu m-am bazat pe ce aş putea să învăţ la facultate. Nu spun că nu-i important să faci o facultate de profil, e absolut necesar pentru că-ţi permite să te concentrezi 100% pe design, nu-ţi distrage atenţia cu tot felul de ASE-uri.
Designerul român nu are curaj sau nu ştie să protesteze argumentat când i se cere să facă logo-ul mai mare şi background-ul violet. E obişnuit să execute ce i se spune fără să gândească ori asta e cea mai mare greşeală posibilă. Nu suntem văzuţi ca experţi ci mai degrabă ca nişte artişti aiuriţi care desenază toată ziua şi seara îşi tocesc converşii prin cluburi underground.
Clientul
Spre deosebire de alte societăţi moderne, în România nu se insistă pe valoarea adăugată unui produs de design şi servicii. Suntem, în esenţă, producători cu costuri mici şi consumatori de produse ieftine. Clienţii de azi au fost învăţaţi că industrializarea e cheia succesului în timp ce în alte ţări care nu se bazau aşa de mult pe producţia proprie, s-a insistat mai mult pe valoarea adăugată de design.
Clientul s-a ars cu agenţii care ofereau preţuri mici şi servicii de rahat şi acum îi bagă pe toţi în aceeaşi oală. Crede că el ştie mai bine, din moment ce experţii pe care i-a angajat pentru un serviciu au dat chix.
Clientul e la fel de mult victimă a sistemului actual ca orice designer / agenţie. Poate mai mult.
Concluzie?
Morala poveştii e că ar trebui să nu mai dăm vina pe client pentru că noi, ca industrie, l-am adus în starea în care este acum. Ar trebui să ne facem treaba responsabil pentru că doar aşa putem să arătăm că suntem cu adevărat experţi în profesia noastră, nu împingători de pixeli.